Responsabilitatea în Spaţiul Virtualnetiquette.png

Internet-ul a făcut posibil ca oameni din orice parte a lumii să poată fi conectaţi între ei în diferite forme. Fie pentru cercetare, educaţie, afaceri, sau doar pentru divertisment, Internet-ul a schimbat viaţa, munca şi distracţia pentru mulţi dintre noi prin modalităţi pentru care nu am fost conştienţi că pot fi posibile.
Cum Internet-ul continuă să evolueze, aşa şi problemele care influenţează modul în care îl folosim.
De la intimitate, securitate şi libertate de exprimare, până la onestitate şi consideraţie în felul în care interacţionăm cu ceilalţi, noi toţi avem responsabilitatea pentru a prezerva şi proteja caracterul său unic.
Aceasta înseamnă să recunoaştem acest mediu ca reflecţia lumii fizice, într-o manieră fundamental diferită – manifestându-se în propriile legi şi practici.

Aşteptăm ca alţi „şoferi” să observe „regulile de circulaţie”. La fel este şi navigarea prin spaţiul virtual. Aici intervine netiquette, termen provenit din network etiquette sau Internet etiquette prescurtat.

Pentru a te ghida prin comunicările noastre online, vă sunt oferite câteva indicaţii:

1. Feriţi-vă să scrieţi e-mail-uri sau să postaţi mesaje sau articole în spaţii wiki, bloguri, grupuri de ştiri, forumuri, canale de chat, sau altele, folosind doar majuscule.
Păreţi că urlaţi! Şi nu numai atât, este şi mai dificil de citit.
2. Când vorbiţi cu cineva, tonul vocii are mari semnificaţii. Pentru a adăuga personalitate şi umor mesajelor, folosiţi smileys, cunoscute ca şi emoticon-uri, expresii pe care le creaţi de la tastatură. Câteva dintre cele mai folosite:

:-)
Fericit

:-e
Dezamăgit
:-(
Trist

:-<
Nervos
:-o
Surprins

:-D
Râzând
3. Scrieţi la subiect. Unora le place să citească textul pe monitor. Mulţi deja primesc e-mail-uri pe telefoanele mobile sau alte dispozitive portabile. Micile ecrane ale acestora fac dificil cititul mesajelor prea lungi. Acelaşi lucru se întâmplă şi la scrierea acestora.
4. Tineţi minte că orice postare în spaţii wiki, bloguri, grupuri de ştiri, forumuri, canale de chat, este un comentariu public. Nu se ştie cine vă citeşte sau copiază, transmiţând şi altora. Se poate întoarce să vă bântuie. FII ATENT... FII ATENTĂ... Gândeşte înainte să postezi ceva!
5. Rămâneţi la subiect când postaţi un articol. Nu postaţi comentarii în afara subiectului, sau mai rău – reclame. Acestă practică, cunoscută ca spamming, vă va conduce rapid spre o altă neplăcută practică a Internet-ului, flaming. Ce este flaming? Uneori, neintenţionat, poţi jigni sau ofensa pe cineva. Fii pregătit să primeşti câteva mesaje furioase sau să fii certat într-o discuţie publică. Asta se numeşte că eşti flamed. Dacă încerci să te revanşezi, vei porni scânteia unui flame war. Pentru a-ţi păstra capul, cel mai bun răspuns este să nu răspunzi deloc – sau, să-ţi ceri scuze.
6. Când trimite-ţi un e-mail, fiţi siguri că Subiectul descrie cu acurateţe conţinutul mesajului. Dacă conţinutul se modifică, fiţi siguri că aţi modificat şi linia Subject.

Netiquette nu este ceva ce se învaţă peste noapte, aşa că nu fiţi descurajaţi. Pentru mai multe detalii, vizitaţi articolul Netiquette de pe Wikipedia.


- ClCziprok ClCziprok Mar 2, 2008